Negocierile cu viitorul antrenor al CSM București sunt aproape de finalizare! Cine a alcătuit echipa pentru sezonul următor și de ce Magnus Johansson a fost numit „principal” abia în miezul verii trecute. EXCLUSIV

Redactor:
Marius Hutu
Negocierile cu viitorul antrenor al CSM București sunt aproape de finalizare! Cine a alcătuit echipa pentru sezonul următor și de ce Magnus Johansson a fost numit „principal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriela Szabo, directorul general al CSM București, a lămurit în cadrul ProSport LIVE, câteva probleme ridicate de suporteri în ultima perioadă, în contextul nereușitelor din Liga Națională și Liga Campionilor. Cine a făcut lotul pentru 2018-2019, de ce numirea antrenorului – în speță Magnus Johansson – a fost făcută abia în miezul verii trecute, cine a făcut echipa pentru următorul an competițional, dar și cine va fi viitorul antrenor și când va fi anunțat.

„Din câte știu eu, discuția a fost în felul următor. Fostul antrenor al echipei, Per Johansson, împreună cu Adrian Vasile au creionat lotul pentru sezonul 2018-2019. Ne-am dorit foarte tare ca Per să fi continuat cu noi. Ba a lăsat discuția pentru a califica echipa, apoi a rămas foarte concentrat pentru a duce la bun sfârșit Final Four, cert este că în ultimul moment a declinat oferta CSM București. Și atunci am intrat într-o criză de timp și majoritatea antrenorilor erau deja sub contract cu alte echipe. În handbal, contractele se fac sau negocierile încep undeva în luna noiembrie-decembrie și se finalizează în februarie, începutul lunii martie. Atunci, după ce Per ne-a refuzat, a fost foarte greu să se identifice un antrenor care să preia CSM București, iar Magnus Johansson a venit pe recomandarea lui Per Johansson, a fost secundul lui la echipa națională”, a declarat Gabriela Sazbo la ProSport LIVE.

Plecând de aici, discuția s-a mutat și către viitorul sezon, având în vedere că nu a fost anunțat încă antrenorul care va veni din vară. În schimb, lotul este definitivat în proporție de 90-95%. Echipa a fost alcătuită în urma unui cumul de idei adunate de la câțiva antrenori cu care CSM București a discutat în această perioadă pentru a prelua echipa din vară. „Explicațiile pe care le-am primit eu și Consiliul de Administrație este că s-a luat legătura cu potențialii antrenori, care și-au trimis viziunile și strategiile lor despre construcția echipei. În acest fel s-a alcătuit echipa pe anul viitor. 3-4 nume erau la toată lumea vizavi de cum vedeau ei construcția viitoare”, a susținut Gabriela Szabo.

Tomas Ryde este antrenorul care ar urma să preia frâiele de la Dragan Djukic în vară. „Lăsați-ne să comunicăm oficial. Negocierile sunt aproape de finalizare, chiar zilele trecute au mai venit câteva lucruri, pe care trebuie să le discutăm, după care se va face comunicarea oficială”, a afirmat directorul general al CSM București.

Campioana en-titre a efectuat deja nouă transferuri pentru viitorul sezon. În plus, Tomas Ryde a primit derogarea din partea FR de Handbal pentru a sta pe banca tehnică, deși nu deține licența Master Coach, cu rezerva că trebuie să se înscrie în vară la aceste cursuri.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×